Enough

UPDATE: (regret să mânjesc frumusețe de post cu așa ceva, dar…) WTF is wrong with you, man?! Și agramat și bolnav psihic?!

Mi-am promis de ziua mea că voi fi o fată mai drăguță. Am să o las în urmă pe fetișcana aia egoistă și răutăcioasă și am să încerc să fiu mai amabilă cu cei din jurul meu.
We forgot the taste of bread. (Lord of the rings – Gollum)
We forgot the taste of being pure evil. Pure evil, fusese și parola mea la messenger într-un timp.

Uneori pur și simplu simt că nu mai pot ține în mine toate gândurile astea. Uneori simt că vreau să redescopăr iar tupeul ăla nesimțit și să spun lucrurilor pe nume. Bă, și să nu-mi pese!

Paradoxal, când obișnuiam să fiu o scorpie, primeam totul pe tavă. Și îmi plăcea al naibii de mult asta.
Acum, nu primesc pe cât dau și trag în fiecare dimineață aer în piept și zic: Poate astăzi. Poate astăzi. Dar nici astăzi nu se întâmplă nimic. Așa că trag și seara înainte de culcare mult aer în piept și nu mai zic nimic. Doar îmi apuc o șuviță de păr, o adulmec, și văd cum o dată cu creșterea părului se duc și acele șuvițe gri de altă dată, din acel păr lung până la șolduri. Acel păr de femeie rea și fericită.

Uitasem gustul bătăii de joc. Mi-am mai făcut totuși și pofte de-astea. Și culmea, până am regretat, mi-a fost bine. Aveam acel zâmbet de șarlatan pe față, privirea de gheață, gheață în vene. Apoi au venit regretele și m-am întors la ceea ce sunt astăzi. Și îmi plâng de milă. Da, îmi plâng de milă ca și cum aș plânge de mila unui câine de rasă fără adăpost.

Acum, doar îmi place să îmi imaginez cum ar fi fost sau cum ar fi dacă… Și cele mai apăsătoare sunt regretele pentru ce a fost sau culmea, pentru ce va veni. De regrete mi-e cel mai frică.

Și apoi urmează gândul de fiecare seară: Nu cred că sunt pregătită pentru asta. Nu cred că vreau asta. Nu cred că vreau să fie așa. Vreau să fug. Vreau să fug ca o runaway bride.

Am iubit. Am iubit focul care îmi topise gheața din vene și totodată mă lăsa să mai gust din plăcerile pe care le oferă răutatea. Astăzi sufăr de iceberg syndrome și aștept acel foc care să mă topească de tot. Atunci n-am să mai regret nimic. Atunci șuvițele gri rele vor fi dispărut sub tăietura foarfecei de salon, iar eu voi fi o femeie caldă, împăcată și fericită.

…and the love kickstarts again!